
Candva am dorit sa dispara durerea. Dar mi-am dorit asta atat de mult incat au disparut sentimentele cu totul! Si in disperarea mea de a le aduce inapoi am facut sa dispara si lumina, si culorile, si definirea fiecarui obiect... Nimic nu mai era limitat, nici macar dorintele mele!
Dar apoi, cand mergeam incet pe asfalt, si urmaream pete si zboruri frante de nimic, am vazut un om... Si care avea nevoie de ajutorul meu, sau al tau... Al tuturor! Parea atat de amarat, inca mi-am spus ca cel mai bine i-ar fi... daca ar disparea.
Dupa ce am clipit nu l-am mai vazut. Dar acest lucru a inceput sa se petreaca la fiecare fiinta din fata mea: Disparea strivita sub pleoape! Chiar si soricelul dungat din oglinda isi pierduse glasul, si nu mai ramasese din el decat pupilele negre dilatate.
M-am afundat din ce in ce mai mult in negru, caci nu cunosteam o culoare mai intunecata, si intr-un final mi-am dat seama ca totul disparuse! Ceea ce incepuse cu glandele lacrimare s-a sfarsit cu inexistenta. A lumii. Sau a mea...?
2 comments:
fi mai vesela:)
tu o sa existi mereu!:P
asa ca: fi mai vesela!:)
tu o sa existi mereu:)
asa ca fi mai vesela:):*
Post a Comment