Inca ma intreb cine o sa opreasca ploaia asta de ura si resentimente. Inca ma oboseste acest du-te-vino constant de prietenii noi si relatii in care s-a pus punct atunci cand era mare nevoie de un semn de intrebare. Continui sa incep atat de multe propozitii cu "daca...", continui sa visez la fluturi fara aripi care zboara, desi stiu ca nu o sa vad asa ceva niciodata. Inca ma gandesc la anumite lucruri pe care nu le pot judeca, deoarece au fost interpretate de atat de multe persoane incat au ajuns sa nu mai aiba sensul initial. E ca atunci cand o fiinta apropiata iti spune ceva, iar tu intelegi perfect, dar le povestesti altora, ei interpreteaza, iar tu incepi sa crezi cate putin din tot ceea ce spun ceilalti, impletesti cu ceea ce crezi tu, si obtii... Ce obtii?
De ce nu deschizi geamul? E asa de cald incat simt cum sangele se misca prin capilare. Presiunea arteriala e foarte crescuta, din pricina stresului si a centrului de greutate al picaturilor de ploaie cu gust de portocala. Nu deschide geamul, totusi, ai lasa ploaia sa intre, sa inunde varfurile degetelor de la mana stanga si ramele colorate ale ochelarilor. Iarba-i uda, asa de uda incat imi lipeste puf de papadie si de iubire pe calcaie. Iar daca nu ar mai ploua...
Imi permit sa cred ca m-am schimbat. Mult, mult de tot. Poate ca nu mai sunt copilu' ala inocent care sta in ploaie pentru ca a auzit de la bunici fel si fel de superstitii. Poate ca nu mai sunt copilu' ala naiv care alearga prin ploaie ametit de fum de narghilea. Poate ca nu mai sunt acelasi copil care analiza cu Sergiu in urma cu ceva timp, fiecare picatura in parte... Nu mai sunt copilul care nu stie ce inseamna "te iubesc"... Si in ciuda negarii negatiei, nu sustin nici adevarul intotdeauna. E mai usor sa te ascunzi in spatele unei masti pline de banalitate, pe care stropii reci au intins vopseaua, dezvelind culoarea lutului. E mai usor sa semnezi "anonim". E mai usor sa rogi pe altii sa vorbeasca in locul tau. E mai usor sa faci totul in aparenta, crezand ca e acelasi lucru cu esenta. Dar nu e.
Si inca sper. Nu fac nimic. Stau si imi sparg privirile in tavan. Vorbesc de dragul de a ii intelege pe ceilalti, nu invers... Desi nu stiu cine o sa imi opreasca mie ploaia.
