Plang. Sau nu? Mai degraba rad. Sau plang? Nu, mai mult ca sigur rad. Desi multe lacrimi mi-au murdarit obrajii, de cate ori simt acum ca o sa ma napadeasca alte paraiase, imi aduc aminte ca lacrimile ajunse pe pamant se transforma in noroi. De ce ar trebui sa regret, cand nu am decat amintiri frumoase? De ce ar trebui sa ma gandesc la final, cand clipele care au ramas sunt atat de pretioase?Fiecare se schimba... Unii din voi poate erau diferiti chiar cand au inceput sa citeasca acest post. Poate ca pe fata aveati cu un rid mai putin, poate ca va fac sa va incruntati, si nu intelegeti ce simt. Dar eu stiu ce simt. Stiu ce vreau. Stiu ca ma cunosc, in ciuda multelor greseli pe care le fac. Stiu ca si tu ma cunosti, si stiu ca vrei sa ma ajuti sa nu mai fac greseli... Dar cum ar fi viata daca am stii totul dinainte? Ar mai avea vreun farmec? Am sta atat de nepasatori pe o banca in parc si ne-am uita cum alearga timpul pe langa noi, cum imbatranim, cum ne maturizam...
Cateodata imi doresc sa fiu din nou copil. Sa nu cunosc toate grijile pe care le am... Dar totusi, daca stau sa ma gandesc, nu as da fericirea pe care o simt acum pentru nimic!
No comments:
Post a Comment