Americanii-s de vina!

Actul I

Personaje: El, Ea, doi indragostiti

Decor: O singura incapere, din care o jumatate reprezentand o bucatarie dezordonata, iar cealalta un peisaj citadin (eventual un parc), toamna.


SCENA I:

Liniste. Se aude ticaitul unui ceas. El, asezat pe un scaun in bucatarie, se joaca cu o suvita de par. Din cand in cand se uita la ceas. Usa se deschide si intra ea.
El: Ce faci?
Ea: Bine.
El: Pe mine nu ma intrebi...?
Ea: Nu, doar stiu ce faci. Mananci capsuni...
El: Nu-s capsuni!
Ea: Nu?!
El: Nu.
Ea: Dar atunci ce sunt?
El: Visine.
Ea: Aha...
El: Le-a strivit greutatea ratei de mortalitate din ultimii ani.
Ea: Si cursul leului!
El: Le-a disparut centrul de greutate, intelegi?
Ea: Nu.
El: Era vorba de un copil... Mi-era mila de el.
Ea: Defapt era un batran. Si avea aripi! Doar ca ii cazusera penele din cauza varstei...
El: Ce pacat... Puful creste tare greu la loc! Ia si tu o capsuna.
Ea: Pai nu erau visine?
El: Visine? Am uitat... Oricum n-au gust.
Ea: N-au gust?! Cine l-a furat?
El: Fericirea.
Ea: Nu inteleg!
El: Nici nu trebuie.
Ea: Ba da!!!
El: Ba nu.
Ea: M-am suparat. Plec sa imi cumpar capsuni!
El: Nu, nu pleca... Imi pare rau ca am uitat.
Ea: Ca erau visine?
El: Nu... Ca te iubesc!

SCENA II:

Pe o banca in parc, ea sta ghemuita sub o umbrela. Ii este frig. Peste tot sunt frunze cazute, diferite nunate de portocaliu si maro. El se apropie de ea, si ramane in picioare.
Ea: Ce faci?
El: Bine...
Ea: Pe mine...
El: Nu te intreb!
Ea(ridicand ochii inspre el): De ce...?
El: Pentru ca stiu ce faci... Razi?
Ea: Probabil.
El: E de la capsuni!
Ea: Nu, erau visine.
El tace, nu stie ce sa spuna. Se uita in stanga lui, dar locul e pustiu. Doi indragostiti se vestejesc pe alta banca, cu aripile incurcate. El se departeaza putin de ea, se adreseaza celor doi:
El: Ce faceti?
El: Hei...
El: Ce faceti...?
El: Dar raspundeti!
El: Va cunosc?
El: Cred ca da... Sau poate ca mi se pare.
El: Dar imi place de voi.
El: Nu vreti sa vorbim?
El: Eu as vrea.
El: Dar pot sa vorbesc si fara sa vreti voi, nu?
El: Da, voi vorbi.
El: O vedeti pe ea? E acolo, sub umbrela. Nu-i frumoasa?
El: Ba da, e tare frumoasa!
El: Si ii plac visinile.
El: Sau erau capsuni? Degeaba, nu mai stiu.
El: Defapt nu am stiut niciodata.
El: Dar as vrea sa ma bagati in seama. Nu mai vreau sa ma bag singur. Sau poate ma baga ea... Da, sigur ma va baga ea in seama!
El: Asa face mereu.
El: Bine, va las... Vad ca nu aveti chef de vorba. Oricum v-as sugera un vin bun!
El: La revedere!
El: Ne mai vedem...
Se intoarce la banca de dinainte.
Ea: Nu ti-au raspuns, nu?
El: Nu... Oare de ce?
Ea: Pentru ca nu au voce.
El: Cum sa nu aibe voce? Pai cine le-a furat-o?
Ea: Fericirea!

SCENA III:

El si ea, in spatele unui cearceaf alb, din spatele caruia se vad doar umbrele.
Ea(repeta rar, clar, accentuand fiecare cuvant): Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc...
El: Dar eu te iubesc mai mult.
Ea: De unde stii?
El: N-o stiu.
Ea: Deci minti.
El: Nu, imi dau cu parerea.
Ea: Te iubesc.
El: Stiu.
Ea: Tu nu ma iubesti?
El: Ba da. Mai mult.
Ea: De ce spui asta? Nici nu mai stii daca erau capsuni sau visine...
El: Dar mai stiu ca nu era soare pe strada noastra.
Ea: Nici in parc!
El: Da, ploua in parc.
Ea: Dar pe strada nu ploua!
El: Nu...
Ea: Si era frumos.
El: Cine era frumos?
Ea: Sentimentul.
El: Te iubesc.
Ea: Mai mult...
El: Dar n-am de unde sti!
Ea: Sti ce vrei sa spui macar?
El: Nu, nu asta cel mai frumos?
Ea: Ce sa fie?
El: Ca te iubesc!
Ea: Eu iubesc soarele care nu era.
El: Soarele il iubesti?
Ea: Nu soarele! Lipsa lui...
El: Cand e asa de frig?
Ea: Cand e asa de frig! Pentru ca cineva l-a furat...
El: Fericirea l-a furat?
Ea: Te iubesc.