Supa la plic

Mi-e frig atunci cand nu ma tii in brate, chiar daca afara temperatura e atomica. Ma ustura pielea in locul din care te rupi de fiecare data cand imi spui "Adio, ne vom revedea candva." Pixul deseneaza inimoare in caietul de geometrie... S-au evaporat demult triunghiurile isoscele.
Neuronii unei batraneti acre spunea ca in orice pivnita se gaseste ingropat cate un cadavru. Dar ce vrea sa insemne asta? O fi pivnita o bucata de Rai? Ideile mele au miros de inghetata de portocala fara conservanti.
De ce minte lumea? Eu de ce nu mint? Tu de ce nu minti? El de ce minte... dar ea? De ce miliardele de eu-uri nu reprezinta nimic pentru lume, in timp ce lumea reprezinta totul pentru fiecare firimitura de suflet?
Obrazu-i ud din cauza unei tevi sparte din perete. Un fluture nu zbura in colivia amintirii. Am slabit cu 43 de grame. O sa imi cer iertare de la tata, cu conditia sa ma auda...
Am primit o floarea-soarelui. Albastra. Scrie "multumesc" in dosul unei petale. Cu multa placere...
Si uite ca a iesit si soarele! Si imi intorc si eu capul dupa el, ca o floare.
Stiam ca ma iubesti!

Un fel de heroina

Candva imi parea foarte greu sa imi imaginez cum te simti dupa ce te anesteziezi cu droguri. Am scris eseuri, am purtat discutii... Dar niciodata nu m-am intrebat. Acum, am uneori impresia ca sunt efectiv drogata. Se stie mult prea bine ca heroina accentueaza starea de spirit pe care o ai pana la nebunie, incluzand si euforie, si depresie.
Mi se pare ciudat ca uneori nu mai vad decat o culoare, ca uneori nu mai aud decat un cuvant care mi se izbeste violent de peretii cutiei craniene, ca ma gandesc cu atat usurinta intr-o simpla sclipire de geniu la tot si la nimic.
A iubi are doar persoana a doua, singular. Toate celelalte forme sunt gresite din punct de vedere al largului public. Eu iubesc, tu iubesti, noi...? Ce facem noi?! Eu te iubesc, tu ma iubesti.
Si totul e verde. Sau rosu. Sau maro. Gri... doar cand sunt trista. Dar si asta imi trece!
Si care-i gandul? Gandul... e o pauza. O armonie sonora de pauze, o imagine neutra. Atatea pauze inlatuite mult prea logic, incat ajung sa prinda forma, volum si masa. Densitatea e prea greu de calculat.
Si totusi e ciudat? E ciudat sa fiu altfel? Sau sunt atat de asemanatoare incat ma vad diferita? E ciudat sa ma uit in oglinda si sa vad doar ochii fixsi? Oricat de fericita, trista, nedumerita sau copila sunt, ochii nu sunt niciodata pierduti. Sunt mereu aceeasi, gata sa vada culoarea, gandul si vorba.
Eu iubesc, tu iubesti... Noi iubim!
Eu te iubesc, tu ma iubesti, noi ne iubim!

Astenia de toamna

Cafeaua e dulce sau amara? Cearceafurile se uita stramb sau imi zambesc? Si-atunci cand ies afara, praful ma gadila in urechi... Imi spune sa fug, ca imi face el cinste.
Nu ma uit in spate dupa esarfa albastra pe care au lacrimat norii bolnavi de psoriazis. Ochii caprui toamna nu mai plang. Nici cerul iarna, cu conditia sa zambim la poza. Ii pun batranului din tramvaiul 3000 o moneda de 5 centi in palma.
Clovni se plimba de-a lungul unei sfori, eu de-a lungul unei alei pavate prin parc. Trei soareci au buline, ca pistruii sunt o trasatura de familie. Mana stanga ii vorbeste mainii drepte. A ta. Si-o tine strans...
Imi place culoarea maro. Dimineti maro, frunze maro, porumbei maro la nunta... Un pahar de fericire si sarutari cu doua paie. Paranteze desenate pe asfaltul ud incep sa se prelinga. Creta nu este rezistenta la apa!
Mi-e frica sa inchid ochii ca sa nu zdrobesc tot ce vad in jurul meu. Desi ar fi frumos sa fie doar o linie. Mi-a crescut un nufar in par.
Inimi dungate se plimba in tenisi cu sireturi rosii.

Ti-am mai spus cat te iubesc?

Soricei dungati

Cand ma trezesc dimineata, el e deja acolo, instalat. Ma priveste fix din coltul dinspre fereastra al noptierei. As fi putut sa scap de el inca din prima zi cand l-am bagat de seama, dar nu am putut. L-am lasat acolo, am plecat, iar cand m-am intors era tot pe noptiera, dar de data asta in coltul dinspre pat. Dadea din labute. Ma fascina.
Cu timpul a inceput sa nu ma mai deranjeze prezenta lui. Dimpotriva, imi place sa ii pieptan mustatile negre si sa i le pun pe bigudiuri. Apoi, cand imi aranjez eu parul in oglinda, se urca pe umarul meu, de unde isi da drumul in josul mainii. Se urca la loc. Imi lasa urme albastre de gherute pe brat.
Seara, se urca pe masa de toaleta si incepe sa alerge in cerc. Nu stiu ce sa fac, asa ca il privesc pana oboseste. Uneori ma ridic in picioare si ma invart alaturi de el, simtind ca parca asta asteapta de la mine.
Sa creada oare ca si eu sunt tot un soarece?
A inceput sa se uite din ce in ce mai speriat in oglinda, cand se afla pe mana mea. Nu prea isi mai repeta jocul pe bratul meu decat atunci cand il mangai dupa urechi si il gadil in palma. Se uita mereu la mine, fix, de pe marginea noptierei. Se tot invarte in cerc. Se uita in oglinda de la departare si respiratia i se schimba.
Intr-o noapte, insa, l-am auzit strigand clar "ajutor". Sunetele nu erau articulate, dar am intreaga convingere ca asta a spus. M-am invartit langa el, i-am aranjat mustatile si le-am legat funde patrate care fluturau in aprpierea ventilatorului. L-am lasat sa doarma pe perna mea, dar disperarea lui continua. Ajunsese sa spuna acum clar "scoate-ma de aici".

Nu e nicaieri. Nu il aud nicaieri. Nu ii vad decat fundita pe masa din fata oglinzii. Dungile patratoase mi se par amenintatoare acum. Aud o respiratie dereglata. E in oglinda. In interiorul oglinzii. Ma priveste fix din coltul dinspre fereastra. Ar fi trebuit sa scap de el din prima zi cand l-am bagat in seama. Dar acum nu mai puteam.
-Lasa, ca vin eu la tine!

Se aud cantand unsprezece fetite oarbe de la orfelinatul 14 de dupa colt.