A trecut destul timp de atunci, cam cativa ani. Dar n-o sa uit niciodata ce a insemnat pentru mine clasa a cincea... Stau cateodata si ma uit in urma mea, si imi amintesc cum imi era frica sa ies din clasa, si cum stateam drepti cand treceau "cei mari" pe langa mine. Si ce mai tin minte? Capace, sapuneli, piedici... Toate amestecate in capul meu, nu neaparat ca amintiri, ci mai mult ca o parere legata de o anumita perioada din copilarie. Ar fi mult sa spun ca ii uram pe acesti "adolescenti". Pe-atunci imi ziceam simplu ca nu o sa ii inteleg niciodata.Nici acum nu mi-am schimbat parerea. In schimb pot, recunosc ca eu nu as fi avut in ruptul capului tupeu sa comentez in lor, asa cum fac generatiile actuale. Si mai recunosc si ca simt cateodata o nevoie teribila de a le pozitiona o flegma spumoasa in crestetul capului. Mi-ar placea sa ii vad inrositi de nervi si cu sudoare curgandu-le de pa tample pana pe buze. Dar bineinteles ca aceste imagini nu imi delecteaza niciodata privirile. N-am timp pentru asa ceva.
Am lucruri mai bune de facute, si prieteni mai importanti de sunat.
1 comment:
in a 5-ea eram total ignorata de aia de a 8-a , in schimb anu trecut credeam ca ma vor bate sau eu o sa-i bat pe ei :))
Post a Comment