Nu sunt eu. Nu pot fi eu. E doar o imagine a mea, vazuta ca printr-un kaleidoscop: un zambet, o lacrima, un zambet... si tot asa. Dar mereu se termina cu un suras.Cine e copila din oglinda mea?
Doi ochi care nu obosesc niciodata sa priveasca, doua pleoape care nu se indura sa ii orbeasca. Un obraz pe care inca se mai cunosc, vag, urme albastre lasate de lacrimi copilaresti. Amprenta lor a ramas acolo, asemeni albiei unui paraias secat demult. Nu se poate uita, dar nici nu mai poate fi simtit in niciun fel.
Ce e fiinta din oglinda mea?
Un amestec maleabil de tinerete si fericire, tanjind dupa independenta. Un motiv de bucurie, sau de ura. Un nimic umblator, cald... Sufocant prin existenta.
Cine sunt eu?
Tot ce am spus mai sus. Tot ce am fost inainte de a scrie aceste randuri. Ceea ce sunt in clipa asta, si tot ceea ce voi fi in secunda viitoare: Eu.
Cine sunt eu?
O bucatica de suflet... O bucatica din tine.
Dar totusi, cine e defapt copilul acesta fericit?
No comments:
Post a Comment