Atata confuzie insirata pe o sarma care pana la urma s-a rupt... De ce a fost asa de greu sa imi dau seama de ceea ce sunt, si de ce sunt chiar si acum ametita de suspansul fiecarei zi noi?Mirosul de cafea si de fum de tigara imi inunda narile dimineata, iar eu ma intorc cu spatele spre fereastra prin care razbeste luna, si imi imaginez ca esti si tu langa mine, ca sa iti plimbi degetele pe buzele mele. Sper ca dorm cu ingerii din nou. Apoi ma trezesc, imi gonesc pasii prin camera intunecata si astept sa se faca zi si pentru mintea mea. Fredonez o melodie arhicunoscuta: Vita de Vie - Varza. Si ma gandesc. La ce? Nici eu nu stiu... Poate la tine, poate la mine... Cine stie ce ganduri se impregneaza in panza catifelata a ciudateniei mele? Pentru ca tot la ura zici tu ca ajungem!
Se pare ca aberatiile cuceresc teritoriu. Astazi, ati citit prima pagina a discursului lor, chiar pe aceasta pagina pustie, cu povesti uitate de lume, care vor ajunge din nou in inchipuirea tuturor, sau cel putin a mea, desi chiar si eu am uitat de mine. Dar simt...
Inainte nu stiam cine sunt, pana cand am ajuns amandoi in lumea asta unde putem fi cine vrem: Eu sunt fericita. Tu cine esti?...
No comments:
Post a Comment