Am primit o declaratie de dragoste scrisa, prin telefon. Am fost rugata sa o consider un e-mail, dar eu nu sunt chiar asa de moderna. Mi-a spus ca ma iubeste, iar eu stiam ca are unghiile roase de emotii. Nu puteam sa vad, dar stiam asta inca de cand eram copii.
Ma gandeam ca am doar 13 ani, si ca firul de praf nu se poate rupe in 14. Un suras hibrid e oare mai expresiv decat un umor coroziv? De ce un drum drept e doar drept, si nu si stang? Un actor vindea ciuperci la coltul blocului, iar teatrul nu era ocean. Nu stiu sa inot...
El m-a sunat, iar eu am fost obligata sa continui sa vorbesc. Si el sa asculte. Sau poate ca era invers, nu mai tin minte exact. Dar ce e defapt "exact"? Vot. Aha, si voi sunteti in dilema. Deschideti palmele ca sa puteti iesi.
Ajunsese sa se faca tarziu in mine, in noi, in degetele mainii stangi si in visinul din fata casei. Cautam disperata sentimentele agatate de un fir de par scurt si saten de tavanul din baie, dar nici tavanul nu il mai gaseam. Cine il gonise?
Apa calda ma usca de mirare si auzeam figura lui soptind in telefon. Un disc de pick-up zgariat genera o ceata surda. I-am spus ca si eu il iubesc... Stiam ca are unghiile roase.
Am inceput sa radem amandoi. Era un suras hibrid sau un umor coroziv? Poate eram fericiti. Dar a venit tonul ocupat.
"Pentru a continua conversatia, introduceti o noua cartela."
Scrisoarea mea! Scrisoarea mea!
No comments:
Post a Comment